Tu cauți iubire și sentimente sublime, tu crezi în loialitatea oamenilor și reprezinți tabloul inocenței absolute. Eu reprezint marea și infinitul universului din tine. Sunt tipa care îți dă fiori când trece pe lângă tine, sunt aia pe care (cum ai zis tu) o cunoști înainte de a se căsători (cu toate că niciodată nu ne-am întâlnit-dar am înțeles substratul vorbelor), mai sunt aia care poartă pe deget verigheta pe care tu o urăști, mai sunt fata care ar fi dorit să-ți mângâie buzele bine plămădite și silueta trasă prin inel.

  Știu băiete drag, că ai în tine o lume întreagă, ai în tine universul afecțiunii.  Zâmbești suav, roșești și clipești din ce în ce tot mai des! Yes I know bebe, you get unconfortable araund me! Și jocul ăsta e atât de ademenitor și ispititor, încât nici doamna ta, așa „dangerous” cu îi spui, nu-l poate ignora. Știi ce se întâmplă când doi oameni predestinați se întâlnesc tardiv? Se întâmplă o nebunie ori o tragedie. Înțelege, că oricât de prestigioase ar fi aparențele, după ele se ascunde un abis. Eu îți cunosc abisul, l-am perceput din prima clipa, deoarece este reflecția abisului din mine. Ca și tine, vin acasă la domnul meu legal…. și încep a căuta iubirea. O caut prin toate colțurile prăfuite ale sufletului și inimii, prin tăcere și grai, prin liniște și zgomot, pe la miez de noapte și la răsărit de soare. În final, aud ecoul mut  de pe urma iubirii volatilizate și ecoul răsunător dinainte iubirii tale.

 

 

Cortina a fost dată la o parte! Tu ești aici, în locul lui…te zugrăvesc din iluzii fumurii. Te simt cu atingeri imaginare și te caut cu ochii închiși. Te sărut dulce și veninos, mă săruți până la sânge. Știi tu oare că marea din mine te adoră? Și că vreau să mă pierd în tine? Te voi căuta pe hol și îți voi zâmbi resemnat, uneori forțat. Îmi ești tare drag sufletului și inimii! Da, exact! Inimii și sufletului. Nu ochilor, nu raţiunii. Mă sfâşii şi mă încălzeşti. Poate va veni o zi şi vom rămâne în doi, cu sufletele noastre şi vom privi cu fericire cum ele joacă valsul iubirii. Poate va veni un timp când vom capitula în faţa circumstanţelor, ne vom face aripi şi vom zbura în văzduh. Azi, e doar resemnare!

Oh, nu știi tu oare că mi-ai sădit în inimă și suflet un nufăr? 

 water-lily-1219641_960_720

Ştii cum se izbeşte iubirea?

Ia zi, ştii? Îţi spun eu! Cu o viteză feroce şi te sfâşie în bucăţi, de te pierzi la marginea orizontului. Tu nu vezi ca nu-mi mai eşti mie? Credeam cu fervoare că vom pluti veşnic şi că ne vom îmbăta din vinul iubirii fără frânturi. Dar vezi tu, iubirea se izbeşte dacă i se decupează aripile. Da, dragul meu, eu te-am ridicat pe piedestal, eu şi te voi da jos. Vom şterge praful de pe noi, vom ridica un zid între noi şi vom ancora speanţa. Cumva mă consumi tu, cumva îmi infectezi aerul și mă lași lipsită de vigoare. Iubirea e voalantă, nu e îngustă. Dacă e îngustă, atunci e tot ce vrei, numai nu iubire. Știu că vei deveni desfigurat dacă într-o zi voi pleca în lumea mare ca să-mi caut iubirea, iubirea aia care crește din frumusețea nuferilor și care îți deschide aripile.

Să  nu intrăm în jocul ăsta, e un joc fatal și riscăm să nu ieșim din el. Hai, te rog, să nu facem promsiuni reciproce. Noi suntem frumoși și plini de farmec deoarece suntem inaccesibil și intangibili. De ce să  spulberăm vrăjeala? Un sex clandestin și sub presiunea timpului, e mai frumos decât rutina familială. O pasiune care arde fără intermitențe și te sfredelește pe dinăuntru, e mai frumoasă decât o dragoste așezată.

Prefer să mă sorbești cu privirea, să mă cauți în mare și să-ți alunec printre degete, decât să facem ciorbă împreună. Prefer să-ți merg cu ghearele pe inimă și să-ți cresc nuferi în suflet. Să te am în toate modurile posibile, fără reproșuri și întrebări banale. Încuie ușa, scoateți centura și hai să ne răzbunăm că nu puteam avea mai mult decât atât. Dezbracă cămașa și să jucăm o luptă carnală și înflăcărată împotriva bestiei din noi care tânjește după celălalt.

Alunecă și posedă! Propulsează și răpește-mă. Dar ce va fi apoi? Două corpuri lipsite de vlagă, resemnare și capitulare.

Oamenii sunt diferiţi, evident! Răi, buni, egoişti, generoşi, erudiţi, reduşi, emotivi, calmi etc. Din toate calităţile, una îmi este cea mai dragă-inocenţa, din toate calităţile una îmi este cea mai antipatică-ipocrizia. Unii cred cu fervoare că nimeni nu poate să-i desluşească masca din umbră. Ei cred că un zâmbet cumpără respect, ei cred că o vorbă dulce manipulează şi posedă omenii. Femeile nefericite, neîngrijite şi ignorante, în public vociferează despre gelozia soţilor, care este o utopie. Femeile nefericite îşi joacă nefericirea până la urmă. Femeile fericite, sunt fericite fără a demonstra şi fără a vocifera baliverne. Dragi femei, nu vă jucaţi ipocrizia până-n pânzele albe!  Jucaţi-vă fericirea, jucaţi-vă potenţialul, ondulaţi-vă corpul, stringeţi-vă picioarele când trebuie, iar când doriţi…dezgoliţi-vă frumos şi dezarmaţi cele mai lucide minţi, fără reproşuri!  Nu uitaţi, ipocrizia şi răutatea premeditată vine din prostie! A da, nu uitaţi că unii barbaţi iubesc femeile îngrijite, inteligente şi care ştiu a deschide cu gura fermoarul.

Nu suge, fată dragă!

Nu suge, să nu o sugi! Să fii o marionetă jucată pe degete și suptă de vlaga vieții, să te mulțumești cu un buchet  de flori și ăla la 8 martie. Apoi, să îmbrățișezi o pereche de ciorapi murdari și o pernă. Să nu o sugi! Să pregătești o cină copioasă, apoi singură cu tine să o consumi. Știi, să nu o sugi! Dar știi, e mai bine să o sugi, decât să îmbrățișezi ciorapii murdari

Laconic vorbind,  e bine cu acel om în a cărei nebunie găsești o continuitate a eului interior. Noi nu căutăm idealuri, noi căutăm non idealuri.